Viagra prospect pfizer sildenafil

Viagra prospect pfizer sildenafil

Ce este Viagra Sildenafil Pfizer şi pentru ce se utilizează

Sildenafil Pfizer Viagra aparţine grupului de medicamente denumite inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). Acesta acţionează prin relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului, favorizând circulaţia sângelui în penis atunci când există un stimul sexual. Sildenafil Pfizer vă ajută să obţineţi o erecţie satisfăcătoare, numai în prezenţa stimulării sexuale. Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Pfizer dacă nu aveţi tulburări de erecţie. Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Pfizer dacă sunteţi femeie.
Sildenafil Pfizer este destinat bărbaţilor cu disfuncţie erectilă, cunoscută uneori şi sub denumirea de impotenţă. Această afecţiune constă în lipsa sau în imposibilitatea menţinerii erecţiei penisului în vederea desfăşurării actului sexual.

sus

Înainte să utilizaţi Sildenafil Pfizer Viagra

Nu utilizaţi SILDENAFIL PFIZER VIAGRA
 Dacă utilizaţi medicamente denumite nitraţi deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale. Informaţi medicul dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care sunt de obicei administrate pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în piept”). Dacă nu sunteţi sigur, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
 Dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale.
 Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sildenafil sau la oricare dintre componentele Sildenafil Pfizer.
 Dacă aveţi o afecţiune cardiacă sau hepatică severă.
 Dacă aţi avut recent un accident vascular cerebral sau infarct miocardic, sau aveţi hipotensiune arterială.
 Dacă aveţi din naştere anumite boli rare de ochi (cum este retinita pigmentară).
 Dacă aţi avut vreodată pierderea vederii datorită neuropatiei optice anterioare ischemice, non-arteritice (NOAIN).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi SILDENAFIL PFIZER VIAGRA
Vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră
– Dacă aveţi siclemie (o boală a globulelor roşii din sânge), leucemie (cancer al celulelor din sânge), mielom multiplu (cancer al măduvei osoase)
– Dacă aveţi o deformare a penisului sau Boala Peyronie’s.
 Dacă aveţi boli de inimă. În acest caz, medicul dumneavoastră trebuie să examineze cu atenţie dacă starea inimii dumneavoastră permite susţinerea efortului suplimentar al actului sexual.
 Dacă aveţi ulcer gastric activ sau tulburări de sângerare (cum este hemofilia).
 Dacă aveţi un episod brusc de scădere sau pierdere a vederii, nu mai luaţi Sildenafil Pfizer şi contactaţi imediat medicul
Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Pfizer împreună cu orice alt tratament administrat pe cale orală sau local pentru disfuncţia erectilă.
Informaţii speciale pentru copii şi adolescenţi
Sildenafil Pfizer nu trebuie administrat persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Informaţii speciale pentru pacienţii cu afecţiuni ale rinichilor sau ficatului
Trebuie să vă informaţi medicul dacă suferiţi de afecţiuni ale rinichilor sau ficatului. Medicul dumneavoastră vă poate stabili o doză mai mică.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent alte medicamente, chiar şi dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Sildenafil Pfizer poate interfera cu acţiunea altor medicamente, în special cu cele utilizate pentru durerile în piept. În cazul oricăror urgenţe medicale, trebuie să informaţi orice cadru medical care vă tratează că aţi utilizat Sildenafil Pfizer şi când aţi utilizat. Nu utilizaţi alte medicamente în acelaşi timp cu Sildenafil Pfizer Viagra decât cu permisiunea medicului dumneavoastră.
Nu trebuie să luaţi Sildenafil Pfizer Viagra dacă luaţi medicamente denumite nitraţi deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale.Informaţi medicul dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care se administrează frecvent pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în piept”).
Nu trebuie să luaţi Sildenafil Pfizer dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil deoarece această asociere poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale.
Dacă utilizaţi în acelaşi timp medicamente cunoscute sub numele de inhibitori de protează, medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să începeţi cu cea mai mică doză de Sildenafil Pfizer (25 mg).
Unii pacienţi care utilizează medicamente blocante alfa-adrenergice pentru tratarea hipertensiunii arteriale sau pentru mărirea prostatei pot avea ameţeli sau stare de confuzie care pot fi determinate de o scădere a tensiunii arteriale care apare atunci când staţi în picioare sau când vă ridicaţi în picioare prea brusc. Unii pacienţi au avut aceste manifestări când au luat Sildenafil Pfizer în acelaşi timp cu medicamente alfa-blocante. Manifestările apar cel mai frecvent în primele 4 ore de la administrarea de Sildenafil Pfizer. Pentru a reduce posibilitatea apariţiei acestor simptome, tratamentul cu medicamentul alfa-blocant trebuie urmat cu o doză zilnică constantă înainte de a începe tratamentul cu Sildenafil Pfizer. Medicul vă va recomanda să începeţi tratamentul cu Sildenafil Pfizer cu o doză mai mică ( 25 mg).
Utilizarea SILDENAFIL PFIZER VIAGRA împreună cu alimente şi băuturi
Sildenafil Pfizer poate fi administrată cu sau fără alimente. Totuşi, este posibil ca instalarea efectului să fie mai lentă dacă luaţi Sildenafil Pfizer în timpul unei mese consistente
Consumul de băuturi alcoolice poate afecta temporar capacitatea de a obţine o erecţie. Pentru a beneficia la maximum de efectele medicamentului, vă sfătuim să nu consumaţi cantităţi excesive de băuturi alcoolice înainte de a utiliza Sildenafil Pfizer.
Sarcina şi alăptarea
Sildenafil Pfizer nu este destinat utilizarii de către femei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Sildenafil Pfizer poate produce ameţeli sau tulburări de vedere. Trebuie să ştiţi cum reacţionaţi la administrarea Sildenafil Pfizer înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale SILDENAFIL PFIZER VIagra
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, cum este lactoza, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza Sildenafil Pfizer.

sus

Cum să utilizaţi Sildenafil Pfizer Viagra

Utilizaţi întotdeauna Sildenafil Pfizer exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Dacă aveţi nelămuriri, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului. Doza uzuală de start de Sildenafil Pfizer este de 50 mg.
Nu trebuie să utilizaţi Sildenafil Pfizer mai mult de o dată pe zi.
Trebuie să utilizaţi Sildenafil Pfizer cu aproximativ o oră înainte de momentul în care intenţionaţi să aveţi o relaţie sexuală. Înghiţiţi comprimatul în întregime, cu un pahar de apă.
Dacă aveţi impresia că Sildenafil Pfizer acţionează prea slab sau prea puternic, informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Sildenafil Pfizer vă ajută să obţineţi erecţia doar dacă sunteţi stimulat sexual. Timpul necesar pentru ca Sildenafil Pfizer să acţioneze diferă de la persoană la persoană, dar în mod obişnuit este între o jumătate de oră şi o oră. Dacă utilizaţi Sildenafil Pfizer în timpul unei mese bogate, veţi constata că acesta acţionează mai lent.
Dacă Sildenafil Pfizer nu vă ajută să obţineţi erecţia sau dacă erecţia nu persistă suficient de mult timp pentru a permite finalizarea actului sexual, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Sildenafil Pfizer:
Puteţi avea o creştere a severităţii şi frecvenţei reacţiilor adverse. Dozele peste 100 mg nu duc la creşterea eficacităţii.
Nu utilizaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

sus

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Sildenafil Pfizer poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse raportate în asociere cu utilizarea Sildenafil Pfizer sunt în general uşoare până la moderate şi au o durată scurtă.
Dacă aveţi dureri în piept în timpul sau după relaţiile sexuale:
– Staţi în poziţie semi-şezând şi încercaţi să vă relaxaţi.
– Nu utilizaţi nitraţi pentru tratamentul durerii de piept.
– Contactaţi imediat medicul.
Toate medicamentele, inclusiv Sildenafil Pfizer Viagra pot determina reacţii alergice. Trebuie să contactaţi imediat medicul dacă aveţi oricare dintre următoarele simptome după ce luati Sildenafil Pfizer: respiraţie şuierătoare subită, dificultăţi în respiraţie sau ameţeli, umflarea pleoapelor, feţei buzelor sau gâtului.
După tratamentul cu Sildenafil Pfizer Viagra au fost raportate erecţii prelungite uneori dureroase. Dacă aveţi o erecţie care durează mai mult de 4 ore, trebuie să contactaţi imediat medicul.
Dacă aveţi o scădere bruscă sau pierderea vederii, nu mai luaţi Sildenafil Pfizer şi contactaţi imediat medicul.

O reacţie adversă foarte frecventă (poate să apară la 1 din 10 pacienţi) este durerea de cap.
Reacţii adverse frecvente (pot să apară la 1 până la 10 pacienti din 100) includ: înroşirea feţei, indigestie, tulburări de vedere (inclusiv senzaţia de accentuare a culorilor, sensibilitate la lumină, înceţoşarea vederii sau reducerea acuităţii vizuale), înfundarea nasului şi ameţeli.
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot să apară la 1 până la 10 pacienti din 1000) includ: vărsături, erupţii trecătoare pe piele, sângerări în partea din spate a ochilor, iritaţia ochilor, înroşirea ochilor/ochi roşii, dureri de ochi, vedere dublă, senzaţii anormale în ochi, bătăi neregulate sau rapide ale inimii, dureri musculare, senzaţie de somnolenţă, reducerea sensibilităţii tactile, senzaţie de învârtire, zgomote în urechi, greaţă, senzaţie de gură uscată, dureri în piept şi senzaţie de oboseală.
Reacţii adverse rare (pot să apară la 1 până la 10 pacienti din 10000) includ: hipertensiune arterială, hipotensiune arterială, leşin, accident vascular cerebral, sângerări nazale, sau scăderea sau pierderea bruscă a auzului.
Reacţii adverse suplimentare raportate în cadrul experienţei după punerea pe piaţă includ: bătăi puternice ale inimii, dureri în piept, moarte subită, infarct miocardic sau reducerea temporară a circulaţiei sângelui în unele zone ale creierului. Majoritatea, dar nu toţi bărbaţii la care au apărut aceste reacţii, sufereau de probleme cardiace înainte de a lua medicamentul. Nu a fost posibil să se determine dacă aceste evenimente au fost legate direct de utilizarea Sildenafil Pfizer. Au fost de asemenea raportate cazuri de convulsii sau crize convulsive şi reacţii grave la nivelul pielii caracterizate prin erupţii, vezicule, descuamarea pielii şi durere care necesită îngrijire medicală de urgenţă.
Dacă oricare dintre aceste reacţii adverse devine gravă sau observaţi apariţia unei alte reacţii adverse care nu a fost menţionată în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul dumneavoastră.

sus

Cum se păstrează Sildenafil Pfizer Viagra

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A nu se păstra la temperaturi peste 30C.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
A nu se folosi după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Date de expirare se referă la ultima zi a respectivei luni.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

sus

Informaţii suplimentare

Ce conţine SILDENAFIL PFIZER VIAGRA
– Substanţa activă este sildenafil. Fiecare comprimat filmat conţine sildenafil 100 mg (sub formă de citrat).
– Celelalte componente sunt:
– Nucleu: celuloză microcristalină, hidrogenofosfat de calciu (anhidru), croscarmeloză sodică, stearat de magneziu.
– Film: hipromeloză, lactoză monohidrat, triacetat de glicerol, dioxid de titan (E171).
Cum arată SILDENAFIL PFIZER VIAGRA şi ce conţine ambalajul
Comprimatele filmate Sildenafil Pfizer sunt de culoare albă până la aproape albă, de formă romboidală. Acestea sunt marcate cu “100” pe una dintre feţe. Comprimatele filmate sunt ambalate în cutii cu blistere conţinând 2, 4, 8, 12 sau 24 comprimate filmate. Este posibil ca nu toate aceste forme de ambalaj să fie disponibile pe piaţă.

Close Menu
×
×

Cart